imi curge verde prin vene

gata. de azi, corpul meu nu mai functioneaza cu sange rosu. ci cu frunze verde crud.

mintea coace actiuni in aer liber. liber de frig si culoarea gri si de haine prea groase.

cred ca si temperatura corpului mi s-a modificat in ultimele zile. sunt o cireasa fierbinte pe un tort cu multe etaje. facut din marzipan si trufe si visine grele de sirop.

respir petale mici si iarba si pamant lucrat proaspat. cand deschid ochii dimineata, imi sar din ei raze de soare galben pai. cand ies pe strada, un stol de gargarite vesele vor sa imi care geanta.

tanjesc sa mananc numai lucruri de culoare verde. sa ascult pasarile inviate care tin concerte underground sub fereastra. sa balaban picioarele in apa lacurilor inca reci.

masina mea albastra necheaza ca un calutz naravas. ma cheama s-o strunesc din haturi si pinteni, sa gonesc cu ea departe. daca eu merg pe baza de frunze, ea functioneaza cu soare.

sunt cantareata celebra la dus. chef la un restaurant de prestigiu la mine in bucatarie. calator profesionist la mine in oras.

am chef de miros de lamai taiate in doua, de frunze de menta strivite personal, de busuioc proaspat prin farfuria mea.

vreau sa vb poloneza. sa mananc chinezeste. sa rad nebuneste. sa salvez planeta sufleteste. sa dansez fiziceste. sa ma bucur romaneste.

e primavara. si mi s-au rupt zagazurile inimii mele simtitoare de cireasa.

trebuie sa plec. ma asteapta un curcubeu.

Anunțuri

o bufnitza deghizata in cireasa

asta sunt eu. a cherry. v-ati prins deja ca jumatatea mea e cea exuberanta, expansiva, vesela, over friendly, over sharing, over everything, la propriu… a incercat chiar sa ma invetze si pe mine cum sa inchid usi definitiv. Mai lucram putin la asta.

Ea si-a dat seama cumva ca s-a prins de coditza cu o bufnitza. Eu stiam. Taceam chitic pana cand o prietena a mea, zisa kapra (v-a povestit cealalta cireasa si despre ea fireste) a avertizat-o despre toanele, personalitatea dubla si comportamentul de padure care ma caracterizeaza.

Banuia ceva, a recunoscut atunci, dar a tot sperat sa scuture peste mine din praful ala al ei de minune din care are, se pare, o rezerva nelimitata. Si a scuturat. Chiar a scuturat. Doar ca bufnitza din mine a scuturat si ea penele infoiate si mult din praful ala s-a risipit.

Cealata cireasa, femeie apriga de altfel, nu s-a lasat. A luat plaja din vama veche, a facut-o palnie si mi-a proptit-o in ureche. Apoi s-a prins cu mainle de gura ei larga si s-a strecurat inauntru cu totul, chiar si prin gatul lung si subtire care se sprijinea in timpanul meu.

N-a fost usor. A urmat o lupta intre penele de bufnitza si praful de minune care se lipea peste tot de ele. Imi intra in nas, in par, in ochi. Pana cand cireasa rotunda s-a rostogolit afara pe cealata ureche sa vada ce a facut. Hm.. a dat nas in cioc cu o bufnitza cu penele zburatacite, pline de scipici, cu o aripa putin indoita ranita in lupta, cu capul sucit la spate sa urmareasca cireasa, dar.. tot o bufnitza.

Atunci, tot cireasa cealata, apriga femeie, a pus mana in shold ca la ea in salajean, complet diferit fatza de la mine in salaj, unde folosim mereu mana stanga. A intors capul intr-o parte cum face ea cand gandeste si a pus la cale o deghizare perfecta. O pereche de cirese. Aceeasi culoare. Aceeasi aroma. Doua coditze. Doua personalitati.

De sub pielea subtire de cireasa mai iese cateodata putin praf stralucitor care le intra in ochi celor din jur. Sau cate un fulg de puf pe care unii isi pun o dorintza si-l pun la piept. Atunci ne prindem ca firile noastre diferite se zbat sub toate asemanarile cu care am incercat sa le acoperim. Si trebuie sa ne tinem tare de coditza sa nu ne desprindem. Acum e plin de fulgi in jur..

ochii ciresei care a vazut

m-am uitat la poze cu mine acum vreo 10 ani. fara vreo nostalgie.

adica aveti noroc. eu arat mult mai bine acum. pe bune. am un stil mult mai placut. de fapt am un stil. atunci nu aveam. parul imi sta mai misto. hainele ma reprezinta mult mai tare. sunt blonda si asta ma multumeste. sunt mai slaba.

si stiu sigur ca si viata mea din pozele cu pricina e mult mai saraca decat viata ciresei de acum. o persoana care stie ce vrea si cam cum sa obtina. ca sa se simta bine. o femeie mai vesela. mai sociabila. care face alegeri. si are cei mai buni prieteni pe care si i-ar dori cineva. + o supermama.

ce sa mai. sunt mult mai multumita de cireasa parguita de acum decat de zmeura necoapta de atunci.

dar ochii. ochii de atunci m-au impresionat. ei s-au schimbat mult. si sunt singurii de care nu sunt sigura ca in bine.

ochii aia din poze erau increzatori, ba chiar creduli. erau naivi si deschisi la tot felul de lucruri. erau blanzi si dornici. nu mai au nici o legatura cu ce e acum.

azi am ochi care spun mereu lucruri. dc esti atent in ei ruleaza mereu filme. unele americane, cu final bun. altele europene, de arta. din care nu intelegi nimic. cateodata ochii mei dau si comedii. sau filme cu vag continut explicit.

sunt ochi care au vazut tot felul de intamplari si obiecte si oameni. si e evident ca nu au ramas indiferenti. nu pot sa zic dc ochii de azi sunt de calitate mai proasta. poate dimpotriva. stiu la ce sa se uite. si cum.

dar in ei vezi ca nu mai e loc de atata mirare. vezi ca au inteles. ca m-am schimbat.

imi pare rau ca nu m-am prins la timp de chestia asta. pt ca as fi facut un fotoreportaj cu ochii mei le fiecare 6 luni sau un an. ca sa vad unde s-a petrecut cea mai mare schimbare. si sa-mi explic ce au vz ei in perioada aia.

dar ma rog, nu e timpul pierdut. pt ca mai am atatea si atatea chestii de vz. niciodata nu m-am simtit mai bine ca acum.

iar ochii mei sunt si eu incantati. de ce lucruri si obiecte si oameni le pun dinainte-le.

si pana la urma de-aia si sunt facuti. sa vada. sa inteleaga ceva. si sa evolueze.

cum petrecem ora pamantului?

azi intre 8 si 9 seara se sarbatoreste ziua pamantului.

cum se intampla asta? oamenii de pe tot globul sting lumina si nu folosesc electrocasnice. bine, cei carora le pasa de planeta. si care vor sa mai dea o pauza pamantului asta care gafaie sub noi innebunit.

eu o sa o sting. din motive egoiste. mi-a explicat cineva mai demult, un domn profesor cam nebun, ce se intampla cand pamantul oboseste de tot ce ii facem noi. si nu mai suporta sa fie stors la maximum.

adica stiam eu asa ca nu e bine sa consumi in exces lucruri sau curent sau apa sau sa faci prea mult gunoi. dar nu stiam exact unde duce. cand am aflat m-am speriat, pt ca mie imi place tot ce am in jur. si verau sa ramana asa cum e.

nu vreau ca pamantul care face pt mine rosii zemoase si pepeni si struguri hamburg sa devina desert. nu vreau ca vantul care imi trece prin par primavara sa devina furtuna si sa imi strice cheful.

nu vreau calduri innabusitoare care sa ma faca sa transpir mai tare decat e cazul, cand nu e cazul. si ierni fara zapada pe care sa skiez dupa pofta inimii mele poficioase de cireasa.

n-am nevoie de prea multe ploi care sa imi strice pantofii de piele intoarsa si freza. vreau ca mancarea sa ramana cu gustul care ma vrajeste. si aerul prin care ma plimb sa aiba miros frumos. cica sunt toate legate.

asa ca da, eu si cei care o sa-mi stea aproape intr-o seara de sambata o sa stea cu lumina stinsa. si nu sunt putini.

cum putem sa ne distram totusi? fara becuri si TV si foen si prajitor si masina de spalat si cuptor cu microunde si frigider si radio si laptop care nu mai are baterie?

ei bine, ar fi cateva moduri. sa aprindem lumanari si sa bem ceva in jurul lor. sa facem un foc undeva si sa stam primordial in jurul lui. sa ne uitam la stele. sa facem dragoste. sau sex. sa ne gandim. sa cantam si sa radem unii catre altii. sa dormim.

sau pur si simplu sa mergem calare peste altii care nu sunt asa de eco friendly si nu vor sa stinga lumina. chiar si asta e un gest frumos, pt ca la noi o sa fie intuneric.

la multi ani pamantului care imi/ne ofera atatea si atatea bunele. as sta in fiecare zi 3 ore cu lumina stinsa, numai sa stiu ca o sa ramai asa cum esti. ca sa imi/ne procuri placere.

cireasa pizmuitoare

nici nu stiu cum sa incep. mi s-a intamplat ceva tare curios.

n-am fost invidioasa nicio data. nici nu stiam ce e aia. mi-era mila, dar fara strop de simpatie, de cei de care auzeam ca sunt loviti de acest flagel.

mi se pare in continuare ca pizma e una din cele mai rele chestii pe care o poti simti fata de alti oameni. nici macar nu tin oameni invidiosi in jur, atat imi displace.

si uite cum ieri, era deja tarziu si eram obo, am dat pe net (?!), muncind, peste profilul unei femei care m-a lasat masca. n-o cunosc si cu toate asta am ramas pironita. am inghitit informatia despre ea ca lupul sarmalele caprei gogaltz-gogaltz.

mi s-a parut ca vreau viata ei. mutra ei. cariera ei. sufletul ei pereche pe care nu-l cunosc dar stiu ca exista. vocea ei. atitudinea ei. chestiile interesante pe care si le pune pe cap. chiar si pisica ei. da, vreau pisica ei. le vreau pe toate. si le vreau acum.

oamenii invidiosi sunt in general invidiosi pe lucruri fizice, tangibile. si in special pe staruri si celebritati. si bani. si masini si case si vacante exotice si blanuri si bijuterii.

femeia asta e putin cunoscuta. dar nici vb de celebra sau bogata. iar mie mi s-a parut pe loc ca ea traieste viata mea. ca mie ar tb sa mi se intample, cuvant cu cuvant, tot ce i se intampla ei.

cand am citit cele cateva chestii scrise de ea, mi s-a parut ca citeaza de la mine din cap. apoi a cherry a dat la ea pe profil peste o expresie rara care imi spune ff mult mie. folosita de cineva care imi place. incredibil. deci s-ar putea ca femeia asta sa abia vreo legatura cu el?!

inca nu m-am linistit. am un vierme mare in stomac. care ma mananca profund. vreau sa fiu femeia asta. vreau s-o cunosc si sa apas pe un buton ca sa fac rost de tot ce are ea. inclusiv ambalaj si context.

hm. am innebunit. tb dus cu apa rece. alta cireasa nu este si nu poate fi asa. alta cireasa e multumita tare cu viata ei si n-o intereseaza realizarile si achizitiile altora.

somebody heeeeeeeeeelp!

vorbaria tip horny e de rau augur

pe masura ce adaug la floarea vietii inca o petala, inteleg mai putin. in ale inimii. ca in rest, va asigur, mi-e totul absolut clar. viata e o carte deschisa pt mine.

uite. ne-am placut. cum mi-am dat seama? ochii mei cand se intalneau cu ochii lui scoteau mici scantei de sudura pe care ceilalti nu le vedeau. dar noi stiam.

si cand eram aproape, intre noi se crea o punte tesuta din fire de paianjen. care aveau boabe de roua pe ele, dar prin care totusi trecea curent electric. mda, ciudat. numai noi ne curentam putin si tresaream. ceilalti nici nu stiau.

pt ca a fost prea scurt, n-am putut sa ma lamuresc dc el urmeaza sa fie viitorul meu sot. si am o banuiala ca nici lui nu-i era chiar clar de tot dc eu sunt mama copiilor lui nenascuti inca.

a plecat departe. eu am ramas aproape. dar am tinut legatura calda. prin mesaje, intens. la inceput pasamite ca sa ne asiguram ca interesul persista. da, e acolo.

apoi totul a devenit horny. so horny incat, dc am fi putut sterge cu picul distanta dintre noi, as fi pus mana in foc ca urma sa daramam muntii existenti. si sa facem altii noi. din turta dulce si nuga. de atata entuziasm si exasperare a asteptarii.

buuun. frecventa si intensitatea mesajelor ne-au convins ca tb sa ne vdm degraba. am stabilit o data. si o ora.

in asteptarea ei am trimis cu porumbei albi si mai multe mesaje. un potop. toate cu asa incarcatura, incat ma mir ca providerii de servicii au fost capabili sa duca la bun sfarsit sarcina de a livra asa ceva. bombe cu ceas.

a venit data. a venit ora. emotie.

de cum ne-am vz, am stiut. ceva tragea sa moara. energia aia care ne-a animat pe amandoi la distanta era schioapa. surda. muta. sau oricum, beteaga in vreun fel. m-am simtit stinghera. pt ca sunt o cireasa optimista, am zis sa astept.

dar vai. n-am mai reusit sa mai convingem sa vina la noi complicitatea aia de lapte cu miere care mocnea intre noi prima data. am construit impreuna cu manutze tremurande si minti lucide un simulacru ad-hoc. cat sa nu ne rusinam de tot de asa intamplare.

astea-s faptele. am povestit doar una din intamplari. dar au fost 2. cu a si j. de-aia imi vine sa trag o concluzie, dupa cum urmeaza.

cand noi, oamenii suflete nepereche (sperand tainic ca suntem), avem de petrecut doar putin timp impreuna, facem un efort. dam tot ce avem mai bun in scurtul ragaz. nu ne speriam sa oferim. despartirea e iminenta deci suntem safe. punem toate ingredientele.

din nou, cand suntem la departare, suntem la fel de safe. putem sa spunem orice. sa aratam orice efuziuni. sa promitem in fel si chip. suntem boieri generosi.

insa cand distanta se topeste si ne trezim din nou impreuna, ni se face frica atunci pe loc. ne jenam un pic de ce-am facut.

ne e si cumva frica ca mintile si corpurile noastre aduse fata in fata n-o sa se ridice la perfectiunea mesajelor. si atunci ne purtam stanjeniti. si stresul omoara buna dispozitie. care, lipsind, omoara tot restul.

atat.

stiu acum sa fug de vorbaria horny scrisa la rece, in tihna si cu tact, de la departare. nu anunta nimic bun. doar o moarte pasiunii ce urmeaza sa se instaleze. dupa modelul operatia a reusit. pacientul e mort.

nicio pierdere. doar o constatare. sunt optimista.

fabulosul destin al pielii si al parului

titlul ii apartine prietenului meu bun canalia. fascinatia imi apartine mie.

se refera la fabulosul destin pe care il atribui eu pielii si parului lui in viata mea. ce complicat. abia inteleg eu.

el nu stie. n-are nici cea mai mica idee. de cate ori il vad, raman la fel de surprinsa. ma minunez ca prima data. ce faptura perfecta. ar tb pus la panoul de perete de la intrarea in oras, sau nu, la intrarea in tara, cu „asa da”.

ma emotioneaza mereu la fel de mult. e suficient sa-mi aduc aminte si imi pierd luciditatea mea de cireasa cu samburele pe umeri. si faptul ca fascinatia o am doar eu, nu si alte persoane din jur, mi se pare curios. dar ademenitor.

imi place cu tot cu ligamente, oase, unghii. alunitzele lui scriu cea mai dulce geografie care se poate imagina pe un corp. (l-am vz la mare).

muschii cat trebuie de mici sau mari sunt bine ferecati in piele. carnea lui e crocanta. da satisfactia unui colt de paine proaspata furat din plasa inainte de a ajunge acasa.

pielea lui e mata si totusi stralucitoare. cum s-o putea asa ceva? nu stiu. dar cand il simt in preajma, pielea mea de cireasa alba vrea neaparat sa fie prietena cu pielea lui intunecata. atunci, pe loc.

parul lui e de o culoare irezistibila. tuns intr-un stil perfect. e mereu curat si moale si bun de trecut degetele prin el. cand e pe-aproape, parul meu blond vrea mereu sa se amestece cu parul lui negru lejer.

cand pielea lui lucios-mata si parul lui moale-ferm se apropie, las tot. imi vine sa ma cufund in mirosul lui care pluteste otravind orasul.

un moment de slabiciune. iertare. dar sunt subjugata fabulosului destin al pielii si parului lui in viata mea.

dar ce se simte in aer? o boare…se apropie? vai pielea mea. si parul lui.

cirese congelate la +20C

era in gara de nord. era acum o saptamana. era cald si bine. si cu toate astea noi, ciresele, am inghetat complet timp de vreo 5 minute. spre mirarea trecatorilor.

am facut asta ca sa vedem cum raman oamenii trazniti de asa intamplare. ne-a iesit.
am vrut si sa vedem cum reactioneaza un oras ca al nostru la o forma de arta publica destul de populara la paris si londra si in alte locuri.

am fost 20 de persoane, mai multe nationalitati: 6 indieni-vienezi, un polonez-vienez, 2 suedezi, 2 vieneze-vieneze, un turc, un moldovean si niste romani. united color of benetton in gara de nord.

ideea a fost sa venim din mai multe parti si sa inghetam aproape unul de altul. adica sa ramanem in aceeasi pozitie timp de 5 minute. ca niste statui vii, cum ne-a prins semnalul. numele actiunii: freeze!

am inghetat toti ca la un semn dupa consemnul stabilit de seful nostru de proiect, polonezul. care mai facuse acelasi lucru si la viena. dar de fapt totul a inceput la NY.

bineinteles, ciresele n-au putut ingheta separat, asa ca au facut o minisceneta impreuna. cum era de asteptat. suntem legate prin codita. si nu numai. amandoua suntem salajene.

m-am asteptat ca romanii sa rada de noi. sa ne inghionteasca. sa arate cu degetul. sa injure. in principiu ne-am asumat, ca de-aia am facut asta. sa vedem cum reactioneaza oamenii.

dar uite ca nici vorba de asa ceva. romanii s-au uitat unii mirati, altii amuzatii, alti intrigati. ne-au facut poze. ne-au filmat. unii chiar au incercat sa participe. altii au dat o stire despre noi.

la sfarsit, nu au aplaudat ca la americani. dar au venit si ne-au felicitat. si ne-au spus ca le-a placut foarte mult.

ne-au intrebat pt ce facem asta. le-am raspuns ca doar asa, ca sa ne distram. raspunsul le-a placut si mai tare.

i-am zis si mamei. care a zis ca seman din ce in ce mai mult cu forest gump. poate. dar ce fericit era el. deci cred ca e de bine.

oricum, life is like a box of chocolate. you never know what you’re gonna get.

bulgarskata weekendata

am ce am cu moldovenii si alti vecini slavi in ultima vremeta. nush de ce dar vad ca destinatii ca amsterdam sau londrata se lipesc mai greu de mine.

intr-o nevoie disperatata de castraveciori murati, dulceata de trandafiri, compot si afectiune, am fugitata in we la pritenii din sofia.

am descoperit cu destula mirare, biata cireasa neinformatata, ca sofia e doar la 6 ore departare. si ca e asezata fix langa un munte mare. plin de zapada, pe care bulgaroi cu ceafa groasa skiau si acum. miam-miam.

au o branza acolo, ce n-a vz parisul. sau londra. asa de bunatata incat japonezii, intr-o actiune de guerilla, au sechestrat branzata si au incercat sa o reproduca la ei acasa. sub ciresii infloriti.

dar nu le-a iesitata pt ca bacteria cu pricinata, care face branza buna in burduf bulgaresc, nu vrea decat aici. in japonia sau oriunde in alte parte face o psihozata si moare. sub privirile neputincioase ale unor oameni de stiinta reuniti. tatata.

informatie de culise: am aflat ca bulgaroaicele te intreabata, cand le inviti la un date in oras, cat castigi. ca sa vada daca meritata osteneala. aprige femei. toate vrem sa stim, dar nu intrebam asa.

tot ele sunt mai pasionate de moda decat milanezele sau pariziencele. mananca doar o foaie de salata si 2 capere pe zi in dorinta de a fi skinny. si dau toti banii pe haine. de fapt, oriunde te uiti, e macar un magazin de pantofi. sau posete. sau o combinatie din cele 2.

orasul e plin de straini. care cum vine la sofia cade secerat. isi inchiriaza repede apartament si gaseste un job. de vina tb sa fie branza. folosita la maximum in toate felurile de mancare.

bulgarii scutura pe bune repetat din cap cand vor sa zica ca da. si incuviinteaza pt nu. confuzia e mult mai mare atunci cand vor sa fie draguti si incearca sa faca ca tine.

rezultatul e ca n-o sa stii niciodata dc a vrut sa zica da bulgaresc, care e nu romanesc. sau invers. si orice incercare de a clarifica, incurca si mai mult lucrurile.

dar partea buna e ca din cauza asta poti sa alegi din sofia ce-ti convine.

raspunsuri pozitive. branzata. castraveciori. sau afectiune. tatata.

cand te ia nevalul

se zice ca e rau cand te ia valul. e vb de dragoste mai ales. dar si de multe alte lucruri.

cica tb sa fii atent. sa-ti pastrezi mintea lucida si capul pe umeri.

eu zic ca e de 101 ori mai rau sa te ia nevalul. adica atunci cand ar fi cazul sa te indragostesti sa zicem. exista niste premize si toata lumea asteapta asta de la tine (chiar si tu), iar tu ramai lucid.

si nu te duci cu valul. ci calaresti in pas marunt dar sigur, pe loc, nevalul.

valul = emotie. valul = senzatie. valul = entuziasm.

prin contrast, nevalul = stapanire de sine. nevalul = lipsa stimuli. nevalul = blazare.

si pusa sa aleg intre cele 2 nu e clar ce ar tb sa aleg?

unde duce valul? oriunde. unde duce nevalul? nicaieri.

luarea valului este dispozitia mea de a incerca din nou. de a crede in inceputuri. de a fi gata la provocari. chiar dc in spatele lor ma mai pandeste din cand in cand un soare cu dinti. sau mai sunt bagata la fund si ies ametita.

important e sa fac alegeri. nu sa rezist lor si sa las lucrurile sa ma aleaga pe mine. fiind un monument de ratiune. si un monstru care omoara in fasha ei simtirea.

important e sa ma urc in trenuri. fara sa ma gandesc mereu, de 101 ori, unde duc ele. lasa ca vedem noi. acasa, suita pe neval, sunt in siguranta. dar numai luata de val pot sa ajung sa mi se infatiseze lucruri noi si sa capat praf de minune in privire.

mi se pare chiar ca, atunci cand vrem sa injuram pe cineva, am putea sa-i zicem: lua-te-ar nevalul. si l-am terminat.

mi-e frica de neval ca de soareci si gandaci si serpi.

vreau sa fiu luata de val. acum. mereu. si nu am nevoie sa fiu salvata.