cireasa si stalkerul

Asta ar putea fi povestea vietii mele. Noroc ca am mai facut si alte lucruri intre timp. Dar de cand ma stiu, am avut stalkeri. Stiti la ce ma refer – cineva care se prinde de mine ca un scai, convins ca locul lui e acolo, ca nu e o pura intamplare ca ne-am intalnit, ca viatza i-a purtat pasii catre mine, ca sunt mama copiilor lui. Si eu, oarba, nu vad toate astea.

Am invatzat conceptul de mica, in gradinitza. Cand un coleg de la grupa mare ma urmarea peste tot ca sa-mi dea chilotzii jos. La propriu. Si el probabil visa la o viatza impreuna. L-a potolit sora mea care il batea de cate ori il prindea.

Ceva mai tarziu, pe la 15 ani, am cunoscut stalkerul in toata splendoarea lui. Boyfriend material la inceput, psycho dupa o vreme. Ani de zile a stat in jurul meu in sperantza ca o sa-i vad magia la un moment dat. Noroc ca era inofensiv. E drept ii era putin frica de sora mea.

De atunci, recunosc formatul. Dar orice fac, parca nu ma pot feri de el. Orice barbat pe care-l refuz se transforma intr-un mini stalker. Abia atunci incep telefoanele, declaratiile, tanguielile, amenintarile.

Acum, eu inteleg ca pot fi ravasitoare, ca alta ca mine nu-i, dar nici chiar asa. Inteleg si ca fuck off e cel mai bun turn on, dar mai da-o naibii!!

Stalkerul de acum, ce credeati, exista unul, fireste. V-am spus ca mereu am. L-am cunoscut intamplator, prin niste prieteni de la care a stors apoi numarul meu de telefon. Si de atunci, curg mesaje de tot felul, telefoane in miez de noapte, la care fireste nu mai raspund de mult. Si daca stau bine si ma gandesc, el nici nu-i asa rau. Mai este unul cu care nici macar nu m-am vazut fatza in fatza si imediat aniversam 6 luni de cand avem o relatie telefonica, intr-un singur sens. El vorbeste, eu sterg mesaje vocale.

Deci domnilor, asa NU!
Doamnelor, daca vi se intampla sa dati peste un stalker, eu ca expert, nu va pot spune decat: fuuuuugiiiiiiiiiitzi!!!!!!

Anunțuri

despre cum eu visam sa il sarut cu limba, in timp ce el voia doar sa-si cumpere un TV mare sau ce lucruri incepi sa vezi cand vrei cu tot dinadinsul

era iarna. era frig. era duminica. sa nu scoti un caine afara. d-apai o cireasa.

as fi lenevit in pijamaua cu vaci toata ziua. band cafea si ascultand muzica buna. cochetand cu lista mea de mess.

dar vb putin cu k. pe mess, si imi spune ca merge la targul HiFi si sa vin si eu. inima mea budibum-budibum. vrea sa mai cheme pe o prietena buna. ce dragut ca e timid.

mi s-a infiorat pielitza subtire de cireasa. imi placea k. mult. voiam sa-l sarut cu limba intr-o zi. asa ca m-am luptat cu mine, m-am tavalit pe jos prin toata casa, ratiunea inclestata cu biata simtire. am iesit prin geamul de la sufra. mi-a curs sange din nas. a castigat simtirea.

am pus tot ce aveam pe mine si am iesit. acolo, am dat peste multe fire, ecrane si gadgeturi. am petrecut 2 ore cu tehnologia. n-am stiut ca pot sa ma uit atat la ultimele tehnologii. cand de fapt nu mi-a pasat vreodata nici macar de primele.

targul era intr-un hotel, fiecare brand de fire si mufe intr-o camera. unele camere aveau lumina difuza. mmmmmmm. altele aveau canapele moi si comode pt 2 pers. mmmmm. in altele se difuza un film care parea ca ne place amandurora. hm.

conversatia nu luneca libera. ci gogaltz-gogaltz, cum inghitea lupul sarmalele caprei inainte sa moara. dar am zis ca nu conteaza. ca sa nu fiu carcotasa si sa ma uit la nimicuri. in fond in conversatie sta puterea?! eu voiam sa-l sarut cu limba.

am iesit de acolo cu mintile funda. de atata incordare psihica si apropiere fizica.
asa ca atunci cand a sunat sa zica hai la un ceai, am gonit prin zloata cu 92 km/ora.

la ceainarie, cuvintele nu se luau de mana impletindu-se natural. se loveau cu zgomot de pereti si cadeau cu un horcait de podea. umorul meu, stiti, umorul meu, pt care mai cititi acest blog despre nimic, era plecat undeva departe. umorul lui k., va asigur ca are umor, nu era nici el in forma.

nu-i nimic. asa e intre oamenii maturi. ne e mai greu. am trecut prin multe. avem diverse ezitari si panici. ideea e sa vrem. iar eu voiam tare. sa-l sarut cu limba.

mi-a comandat k. un ceai care se desfacea incet-incet si lasa o floare rosie sa iasa la final. destul de porn. eu cireasa simtitoare, a tb sa-mi apropii de nas in mod repetat sticluta cu saruri ca sa pot rezista.

nu ne-am mai vz o vreme. n-am inteles. am vb pe mess, cand mi s-a parut ca se comporta ciudat. m-am plictisit. si mi-a trecut si pofta sa-l sarut cu limba. l-am trecut la laditza cu ciudatzenii din metropola. apoi am uitat.

pana ieri, cand am vb. si ne-am explicat. eu ii zic stii, am vrut sa te sarut cu limba. el zice stiu, si eu am vrut, dar pe a cherry. m-am luminat toata. deci el o placea pe a cherry, prietena mea draga. si mie mi se parea ca pe mine. hahaha.

si acum, eliberati de sule-n coasta si cu mintea limpede, ce bine ne-am inteles. umorul meu si umorul lui s-au imprietenit. fara presiune, lejer.

da. am fost intr-o duminica de iarna vitrega cu un prieten la un targ de tehnologii performante. el voia doar sa-si cumpere un TV mare. eu voiam doar sa-l sarut cu limba.

de unde se intelege clar cum pana la urma, indiferent de faptele care ti se prezinta, tu intelegi tot ce vrei. bine, poate si semnalele lui k. erau destul de confuze…si catre a cherry si catre another cherry.

lipsa de comunicare. bygones.

ritualuri de curtare in bucuresti

a venit o prietena in vizita de la cluj. eu si a cherry ii zicem kapra ardeleana.

dupa ce am vb despre kant si matematici aplicate, am ajuns si barbati. kapra ardeleana vrea sa stie de la colegele salajene cum fac barbatii curte in bucuresti.

noi ii radem in nas si ii raspundem ca barbatii in bucuresti nu fac de obicei curte.

adica cum? adica, raspundem noi, plictisite, daca iesi intr-un club, barbatii bucuresteni nu sar pe tine sa arate cumva ca te plac. nu te intreaba cum te cheama, nu iti zambesc, nu iti ofera un drink.

se straduie sa arate ca nu le pasa. deloc. i-am zis ca nici macar schiopii, cocosatii sau alte categorii defavorizate nu fac curte in bucuresti.

si ii mai zicem noi ca e ciudat si salutar faptul ca, in contextul asta neprielnic, totusi noi mai reusim sa avem relatii. ea s-a induiosat de soarta noastra rau de tot.

seara iesim intr-un loc unde se danseaza. in mai putin de 3 min, 2 tipi tare draguti ne agata. ne ofera de baut si radem si dansam cu ei pe langa noi toata seara.

alti barbati mai putin misto, dar multi, vreo 7-8, roiesc in jurul nostru. ne invita la dans, se uita cu ochi de foc. se dau peste cap sa ne atraga atentia. sunt invidiosi evident pe aia 2 care ne-au intrat in gratzii.

cu mintile funda, mergem la urmatorul club. de cum intram se creaza in jurul nostru un fel de turbion. cineva imi zice ca am piele frumoasa, altcineva ca sunt frumusica foc.

mi se lipeste pe gat o pereche de buze. a cherry are nevoie de garda de corp ca sa poata tine admiratorii la distanta.

ni se vantura iar bauturi prin fata ochilor. ni se strecoara soapte porcoase. suntem rugate mereu sa dam nr de tel. necunoscuti charmanti se infoaie in jurul nostru, cu vadite intentii de imperechere. tabara bineinteles si pe kapra ardeleana.

ea isi pierde rabdarea si ne ia la rost. zice ca suntem nebune si si mincinoase pe deasupra. ca uite cum se inghesuie barbatii in jurul nostru. ca sunt chiar si all over her, o femeie maritata si cu un copil acasa.

eu si a cherry nu intelegem nimic. absolut nimic. oricat am incercat sa-i explicam, a ramas cu impresia ca suntem niste bolnave inchipuite. ca bucurestiul este locul unde poti gasi un pereche, un suflet pereche adica, in mai putin de 11 min.

ne-am simtit toata seara niste zeite. obosite sa o mai convingem ca e o situatie absolut speciala, inexplicabila, decidem sa ne bucuram de acest moment de gratzie.

dar ooops, e de rau. kapra ardeleana a plecat azi cu trenul departe, in ardeal. si tare mi-e ca tot spectacolul asta, pe care cine stie ce om bogat si excentric l-a platit ca sa ne discrediteze in fata ei, o sa inceteze.

si ca ramanem aici cu bucurestenii nostri de totdeauna. niste barbati nepasatori. cu care mai reusim totusi sa avem relatii.

primavara incepe cu o flegma

prima zi de primavara pe bune.

Doamne, ce bucurie. las geamul jos, ca sa las soarele de primavara sa ma invaluie. si ma invaluie, nu-i vorba.

dar nu trece mult timp si ma invaluie si o flegma mare. trasa dintr-o duba. pe geamlacul masinii mele. cu mare precizie. pe beller, buricul high class-ului bucurestean.

masinile noastre, a mea si a tragatorului de flegme de mare precizie, trec una pe langa alta, n-am cum sa ma opresc. si chiar dc m-as fi oprit, ce-as fi putut sa fac? sa scuip inapoi? oi fi eu nascuta in salajean, dar parca nici asa.

flegma s-a lipit de blanita mea artificiala de culoare gri de parca acolo ar fi fost de cand lumea. n-am atins-o nici macar cu un servetel, am mers mai departe. nici n-am incercat sa vad cum arata cel ce scuipa o cireasa.

dar am inteles ca am deschis prea devreme geamul. tb sa mai astept. bucurestenii nu sunt inca obisnuiti sa vada femei bucuroase de primavara.

m-o fi scuipat ca aveam o masina mai frumoasa ca a lui? ca eram blonda? ca aveam blanita? m-o fi scuipat pt ca ma placea si nu a stiut sa-mi spuna? si atunci a decis repede asa, sa imparta cu mine niste secretii? random?

oricum ar fi, s-a dat drumul la primavara. ce dc a inceput cu o flegma? dubarul arata si el cum poate ca m-a observat. si ca a inteles ca s-a deschis sezonul. la flirt si la flegme.

nu mor caii cand vor cainii. si o cireasa nu se topeste de la o flegma. ca nu e limax pe care s-a pus sare.

si ce nu ma omoara ma intareste.

evadarea obiectelor mele

mi-ar placea sa pot sa platesc o taxa si sa iau acasa toti oamenii care imi plac, unde sa-i tin cat am eu chef. dar nu se obisnuieste. probabil ca este o idee social inacceptabila.

insa mi se pare ca pot face asta macar cu obiectele care imi plac. si dupa ce am platit pt ele si le aduc acasa, vreau sa stea cu mine cat poftesc eu. pentru ca le iubesc si ma reprezinta.

de-aia cand ele decid sa ma paraseasca, ma apuca un fel de tristete. ca atunci cand pierd un prieten. mereu se intampla la fel: fara niciun fel de avertisment.

eu cred ca sunt intr-o relatie decenta cu puloverul meu verde. sunt multumita de el si ma port si eu frumos la randul meu. cand cer, sunt constienta ca trebuie sa si ofer.

si atunci el de ce pleaca intr-o zi, fara urma? fara nicio discutie lamuritoare? poate am gresit ceva, dar nu mi-am dat seama.

si sutienul negru, unde s-a dus el? carcotasii o sa zica ca un sutien e mai usor de lasat undeva, unde ai fost implicat romantic. ei bine nu. sutienul negru a plecat intr-o miercuri la pranz, dintr-o papornita cu care ma duceam la sala. s-a strecurat din masina in timp ce eram in trafic.

ca sa nu mai zicem de ciorapi. aici drama e si mai mare. un ciorap care planuieste o evadare nu-si ia niciodata perechea. sigur, e vb mai mult despre o drama casnica. nu se mai intelege cu ciorapul pereche. deci n-o iau personal. dar oricum, tot eu sufar, alaturi de ciorapul ramas, care zace mereu posac si parasit intr-un colt.

cartile sunt parca predestinate sa plece, oricat ai vrea sa le retii. odata ce ai acceptat sa imprumuti o carte unui priten, trebuie sa-ti asumi ca ea te va parasi pt totdeauna. nu cred ca e vina lui. cartea sigur nu mai vrea sa vina inapoi.

si practic ar trebui sa am cate o umbrela pentru fiecare ploaie. odata ce m-a servit in felul asta, umbrela mea cu sange rece dezerteaza ca o nesimtita.

oare obiectele, in special cele preferate, pe care le tocesc atingandu-le, se simt sufocate si isi iau campii? se expun la foarte multe pericole facand asta. nu-mi inchipui ce om bun ar lua in gazda un ciorap de-al meu.

de ce sunt sinucigase si ma disconforteaza si pe mine in felul asta brutal?

nu e bine. haideti sa vorbim.

gunoiul menajer rupe tacerea

oamenii cu acuitati speciale pot vb cu gunoiul menajer. care lor le zice, pasamite, tot felul de lucruri.

„spune-mi ce ai prin gunoi ca sa-ti spun cine esti” a ajuns un principiu de viata solid pt unii si altii.

nu stiu de unde a pornit totul. parese ca dintr-un film, in care era vb despre un psihopat care avea parerea asta. ca din gunoiul oamenilor poti afla care e treaba cu ei.

si apoi, printr-o campanie de PR platita de cine stie cine, a devenit zicala asta la fel de populara, cel putin, ca „spune-mi ce prieteni ai, ca sa-ti spun cine esti”.

de cate ori apare in discutie teoria asta, se gasesc mai multi oameni care sa dea din cap asa, gen „ce le mai zice asta”. ca si cum tocmai se rosteste o intelepciune populara pe care ei au verificat-o si e valabila.

adica in ce masura faptul ca in gunoiul meu se gasesc des coji de pomelo si piele solzoasa de ananas poate sa ma faca pe mine o carte deschisa pentru lumea intreaga?

in ce fel coltucii (asta e pluralul?!) de paine uscata, deodorantul rexona consumat si ambalajul de plastic de la hartia igienica zewa poate da in vileag firea mea de cireasa blonda?

sa fie conservele goale de porumb si ton revelatoare pentru faptul ca imi place sa calatoresc?

sau cele cateva coji de oua si miile de cutiute de iaurt tnuva de fructe mancate de a cherry spun totul despre faptul ca imi plac la nebunie filmele chinezesti?

hmmmm. le recomand fanilor zicalei sa se uita in gunoiul meu. nu ca sa afle lucruri uluitoare despre stilul meu de viata. pentru asta pot pur si simplu sa ma intrebe, ca le zic.

ci ca sa ramana trazniti, sa plece mai departe, in acest mare voiaj care este viata omului, cu niste enigme si mai mari.

ce-i cuvantul, ce e omul, ce e fapta, ce e gnomul?

memoria de peste

cica memoria de peste dureaza 1 sau 2 sau 3 secunde. nu stiu exact cate, dar oricum foarte putin. prea putin.

si deci asta ar fi motivul pentru care pestii nu tin minte sa nu mai vina in undita pescarului. si pica ca niste papagali de fiecare data cand vad o rama yummy care se misca, legata de un fir.

dar mi se pare ca oamenii sunt superficiali cand spun ca asta e singurul dezavantaj al memoriei de peste.

eu ma gandesc ca exista lucruri mult mai neplacute pt ei decat faptul ca nu recunosc in undita un dusman de veacuri ce pandeste in bezna.

de exemplu, viata lor sociala probabil ca e varza. n-au cum sa tina minte aniversarile altor pesti care le sunt dragi. si dc tot am ajuns aici, cum isi dau ei seama care dintre pesti sunt prietenii lor vechi?

chiar dc noteaza undeva, nu tin minte unde au pus carnetelul si de fapt nici nu le trece prin cap ca au avut unul…

au dragosti efemere pt ca apoi sa uite cine le-a generat fluturii aia din stomac. se iubesc si sunt in extaz 1-2-3 secunde. si nasc pui care nu seamana cu nimeni cunoscut. nici macar nu stiu cui sa se adreseze pt pensie alimentara.

nu reusesc sa-si faca de fel o baza culturala solida. afla lucruri despre civilizatia stramosilor, ramai trazniti, si apoi uita tot.

tb sa descopere mereu ce mancare le place mai mult. si cum au gasit-o, tb sa o caute din nou.

n-au melodii preferate, n-au mirosuri familiare, n-au amintiri care sa le tina de cald cand au insomnie. de Craciun se trezesc ca inghit sarmaua si tin cu aripioara o artifica alaturi de o groaza de necunoscuti care le poarta numele.

de-aia tot du-te vinolo ala prin apa, de-aia inoata toti si nu se odihnesc nicio clipa. incearca sa-si gaseasca un rost. sa-si aduca aminte.

aaaaa, ma scuzi, ma grabesc, nu pot sta sa palavragesc cu tine…aoleu…unde ma grabeam? si tu cine esti? si de ce fugi ca un smintit? ti-e frica de ruda asta cu aripioara care iese ca un triunghi deasupra apei?

ma pasioneaza memoria de peste pt ca si eu am uneori. se intampla la mine in cap niste procese absolut benefice. cand nu imi place ceva/cineva, memoria mea se pune pe viteza memorie de peste.

si uit lucrul/omul/situatia care ma deranjeaza. e ca un fel de curatire la care nu iau parte constient. in mintea mea sunt pestisori sanitari care curata tot ce vad ei ca nu-mi face placere.

desi sunt cazuri cand memoria imi joaca feste. cand vad o rama yummy care agata de un fir si ma reped la ea incantata. uitand ca m-am mai repezit si alte dati si mi-a cauzat. big time.

dar in linii mari, e genial sa am memorie de peste cand tb. si memorie normala cand tb.

e doar pacat ca pestisorii nu au acest lux.

lucruri mici pt senzatii marete

m-am extaziat ieri spontan de fata cu a cherry: ce geniu a fost cine a inventat painea cu unt!

putine lucruri se compara pe lumea asta cu un coltuc de painica proaspata pe care care cioplesti in graba un strat de unt obscen, neintins cum trebuie. sa ramana asa, chunk.

e placere fara frontiere. te loveste valuri-valuri, unul dupa altul, pana aproape sa iti pierzi simtirea. scuze, cred ca m-am departat de subiect (aici vine semnul de fatza rusinata).

si am inceput sa ne gandim ce alte lucruri mici si foarte la indemana mai sunt pe lumea asta. care sa creeze aceeasi placere simpla si complicata in acelasi timp. si a iesit o invalmaseala sora cu nebunia.

uite-asa am descoperit ca apa calda vine imediat dupa painea cu unt. ma rog, ma refer mai ales la cei care au presiune la dus, nu la mine, dar oricum…

apoi vine cana mare in care e cafea proaspat facuta de catre altcineva (e important asta). dc persoana cu pricina s-a priceput sa prajeasca si niste paine in acelasi timp, te face sa te simti implinit. si sa te bucuri ca existi.

apoi cred ca (n-am apucat sa ma verific cu a cherry, ca a plecat) sunt diminetile. faptul ca la fiecare cateva ore ti se da cadou o cate una, e mare smecherie. ai moca un nou inceput, cu care sa faci ce-oi sti mai bine.

se pregatesc creioanele si hartia. fara ele as fi complet pierduta, laptopul nu-mi ajunge ca sa scriu tot ce am nevoie. am creioane cu oi primite cadou de la doro si creioane colorate cumparate de la billa. creioane prea lungi de la casa batllo a lui gaudi (3 euro), crampeie de creioane ikea aduse de radu de departe.

ne-am adus aminte de sutien. sigur, aici barbatii s-ar putea sa vocifereze. dar credeti-ne, e spre binele tuturor. mai ales cand e rosu, de dantela.

un prieten a zis ca usile, usile sunt un mare lux si ca nu stie ce s-ar face fara ele. da, poate o fi adevarat, dar sincer mie nu mi se par la fel de importante ca painea cu unt.

tot aproape acolo mi se par: laptele, mierea, iarba proaspat tunsa, ferestrele deschise sa intre soarele, pasarile care canta dimineata si pe inserat cand e vreme frumoasa, lalelele rosii, multe, si ude din piata.

si bineinteles vinul de porto, tortul de ciocolata, frunzele de menta strivite atunci, pe loc, caii pe camp, ploaia de vara cand n-ai unde sa te adapostesti si sarea ramasa pe piele dupa ce ai facut baie in mare.

de ce sa uitam smaraldele, borsul de peste, pomul de Craciun, cartile bune si sprancenele pensate + rufele curate care au stat mult afara.

mai zic doar atat, si pe urma incerc sa ma linistesc: livezile inflorite, vantul prin par primavara, violetele, conversii, batogul de crap si bronzul de iulie.

tare mi-ar placea sa-mi spuneti ce credeti voi despre lucruri mici care trezesc senzatii mari.

oamenii din visele mele

ma mira mereu cum se poarta oamenii care sunt actori principali in visele mele.

adica in timpul noptii facem lucruri speciale impreuna, participam la tot felul de aventuri.

zburam impreuna tinandu-ne de mana deasupra unui oras necunoscut cu multe turnuri.

inotam in jurul unor insule misterioase si deasupra noastra zboara pasari mistice, care seamana cu cele din fratia inelului. nu stiu care din cele trei fratii.

cantam karaoke si ne transferam cat ai zice peste in diverse spatii si timpuri. apoi ne preschimbam in tot felul de alte aratari si redevenim noi, fara sa ne miram.

scapam din tot felul de infruntari si reusim sa trecem peste toate. sa ne trezim din nou a doua zi in patul nostru confortabil, fara sa avem nicio zgarietura sau vreo glezna luxata.

si totusi, cand ma intalnesc cu ei din nou in viata reala, se comporta ca si cum nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat.

niciunul din ei nu-mi arunca vreo privire complice. nu vand praful de minune in ochii lor, care sa imi arate mine ca da, ce bine ne-am distrat ultima data, n-am uitat.

dar cred ca uimirea cea mai mare o am cand am o legatura romantica neasteptata cu cineva in vis. si ne intalnim a doua zi, cand el e la fel de indiferent si nepasator sau prietenos si apropiat ca inainte de uniune.

adica se comporta ca si cum nu s-a schimbat ceva intre noi. iar mie mi se pare ca s-a schimbat tot, ca am trecut intr-o noua faza. ca daca nu vrea sa vb despre asta e ok, dar macar sa nu se mai prefaca ca nu s-a intamplat.

dupa ce am facut dragoste cu un fost sef de-al meu, eram asa de emotionata a doua zi. m-am imbujorat cand a intrat in birou iar el, in loc sa-mi arunce macar priviri complice, nu mai zic sa ma anunte ca divorteaza, m-a intrebat de un raport.

am ramas traznita de cat de putin sensibil e. mi-am dat seama ca, indiferent ce s-a intamplat intre noi, nu suntem suflete pereche si ca mai bine il ignor. desi noaptea de dragoste fusese ravasitoare. ca doar pusesem tot ce stiam eu ca e bun in ea.

oamenii care sunt actori principali in visele mele capata intelesuri noi. si indiferent daca ei o sa se poarte cu mine in continuare ca si cum n-am fi trecut intr-o noua dimensiune, eu nu mai pot sa-i privesc la fel.

stiu despre ei atatea lucruri noi. pe care probabil nici ei nu le-au descoperit inca.

oare ce stiu ceilalti oameni din jur despre mine?

mi-e dor de Vama ca de mama

DSC00153

Si de mama mi-e dor mereu, ca un copil plecat de timpuriu de acasa ce ma aflu.
Cine recunoaste peisajul, stie ca Vama nu asteapta prea mult. As zice cateva luni asa. Apoi te trezesti ca mine intr-o dimineatza, impachetandu-ti slipul si prosopul colorat, fara sa stii nici macar o piscina deschisa.

Atunci m-a traznit: doamne, ma duceam spre Vama. Si-ncep sa dau telefoane in stanga si dreapta sa intreb de loc in masina, de sac de dormit, de tipul ala bun, sau de sora-sa, dupa curaj. O sun pe doamna Stefan, sa nu care cumva sa dea cabanutza altcuiva. Doar gandul m-ar ucide.

Nimeni, nimic. Mai da-o naibii!! Ce-au oamenii astia? Tocmai ei care mi-au aratat masa mai buna la Stuf sau ce sa beau la Expirat, ce sa mananc la Soni si unde sa ma asez sa ma prinda soarele pe toate partile? Ei chiar n-or vedea ca Vama ne asteapta?

As, nu las eu lucrurile asa. Imi iau slapii, imi pun palaria, shalul, si ma duc sa-i conving prin prestantza. Ies din bloc si simt putina racorica. Nu-i nimic, e dimineatza imi zic. Asa e mereu cand sunt obosita.

Dar in autobuz oamenii ma privesc ciudat. E drept ca sunt albastra fara motiv, dar ce-are? merge cu shalul oricum. Nu mai suport zgomotul unei doamne care clantzane si ma intorc cu fatza spre geam. Ce ciudat.. niste picatzele albe se lipesc de el. Decid sa le ignor. Sunt prea mari sa fie nisip, asa ca ma lasa rece. Prea rece totusi, pentru o fiintza asa simtzitoare ca mine.

Cobor aici. Am o prietena in zona care sigur vrea plaja. Hm.. suspect. Ma priveste de sus cumva si ma trage inauntru. Ma imbraca pana la gat. Ma revolt. Ne luptam, ne rostogolim. Obosesc.

Ma obliga sa ma uit in jos. Unghiile mele sunt mov. Un mov netrandy din pacate. Asta ma infrange. Pedichiura ei e ascunsa in sosete groase si moi.

Ma tarasc spre casa s-o sun pe mama.