fuck off = best turn on

adica aia care ne dau reject ne plac cel mai tare. de fapt taman cand ne da cineva reject ne place cu adevarat. da, stiu, nu spun nimic nou.

ai fluturi la stomac, iti iese inima prin gat, ai privire tampa. iar el, cel pentru simti toate astea, are cap de magar. ca-n visul unei nopti de vara.

avem toti un model fizic care ne place. dar suntem gata sa il parasim imediat pentru orice pare ca nu ne place.

cum, n-ai inteles magia mea? stai sa-ti explic, mai da-mi o sansa. sunt exceptionala, mai stai putin sa vezi.

a, nu ma vrei? ah, cat te vreau de mult. esti exact ce-mi trebuie, cred ca esti exact sufletul meu pereche.

senzatia de dragoste artificiala pe care o incerci pentru cineva care nu te vrea nu se poate compara cu nimic. e ca o otrava care ti se insinueaza in sange si se urca la cap. e ca in montain rousse.

e inalt, frumos, priceput la treburi casnice, harnic si sportiv si ne place? hmmm, nu stim daca este ceea ce ne trebuie. e mic, stramb, cocosat, zgarcit, si nu ne place? doamne, cum il mai vrem. el e alesul. doar daca l-am putea convinge ca suntem fenomenale. ca uite, pare ca e orb si nu vede.

desi ni se pare ca suntem oameni normali in cautare de alti oameni normali, orice fuck off este cel mai bun turn-on. de fapt suntem in cautare de oameni care sa ne refuze.

dar cred ca cel mai jenant e atunci cand ramai semilucid si nu-ti pierzi mintile de tot. prin urmare iti dai seama ca obiectul pasiunii dupa care pur si simplu mori este hilar.

durerea este cu atat mai mare cu cat, fiind deja otraviti, suntem mai constienti de cat de penibila este alegerea noastra.

fuck off? te vreau acum. unde pleci?!

irod incearca sa o rapeasca pe a cherry!

suntem de Craciun la Chechis, judetul Salaj, intr-o casuta pe un deal, in vizita la bunica lui a cherry.

vin craii sa ne colinde, adica 7 flacai costumati care interpreteaza o sceneta traditionala de Craciun.

totul ok, craii spun ce au de spus si apoi beau vin si mananca chiftele. radem, ne veselim, familie mare, unchi, matusi, verisori. craii rosii la fata de atata colindat se ridica sa plece si atunci intervine neprevazutul.

irod dintre crai, imbracat in rosu, se repede la a cherry si, in vazul tuturor, o trage taraneste de mana afara. zic taraneste pentru ca la oras nu mai exista nici macar un om, crai sau nu, care sa te traga de mana afara atunci cand te vede si te place.

in camera, rumoare generala printre noi, orasenii. chechisenii deloc mirati pentru ca e o practica destul de obisnuita. boy likes girl, boy takes girl out, boy marries girl.

descosand-o pe a cherry aflu ca irod cel cu sange navalnic a pus-o in mare incurcatura. a insistat ca preotul din sceneta crailor sa-i casatoreasca pe loc. cu greu a cherry a scapat presiunilor lui irod si a reusit sa se intoarca langa familie.

irod, de altfel, ce sa va spun, tare chipes. ce pacat ca bariera culturala si de varsta intre el si a cherry au facut imposibila aceasta comuniune.

sigur, chiar daca m-am emotionat cumplit, mi-am dat seama ca nu se poate ca o cireasa sa se mute la sat si sa se marite cu un crai, oricat ar fi el de crai.

dar am ramas totusi asa, cu un gust nedefinit. dulce-amarui. de cireasa amara.

mi s-a parut foarte tare ca mai exista pe lumea asta locuri unde craii pun ochii pe cate-o cireasa si apoi si apoi fac tot ce pot atunci, pe loc, sa ia cireasa aia acasa, pentru totdeauna.

cata nebunie in actul asta craiesc. dar si cat farmec. irodule cel blond si impulsiv, iarta-ne pe noi, ciresele de oras, ca nu putem sa ne altoim cu soiuri salbatice. dar tu tine-o tot asa, in continuare. pentru ca e sanatos si fascinant.

bradul cu 2 varfuri pentru 2 cirese

bradul BENETTON a fost impodobit de catre o comisie nationala, de data, asta. totusi supravegheata de catre un observator impartial francez. care a notat tot.

am luat pateuri si kiwi si vin rosu si am chemat pe toti cei apropiati care au putut veni.

am pus colinde tare, lumanari prin toata casa. am dat caloriferele la maximum si ne-am pus pe impodobit bradul. fiecare cum ne-a taiat capul, am pus glob dupa glob, pana la impodobirea finala.

ce a fost foarte tare e ca eu si a cherry am cumparat bradul BENETTON impreuna si dupa ce l-am adus acasa, am observat ca are doua varfuri in loc de unul. asa ca bineinteles, eu si a cherry i-am pus fiecare cate un varf, parca e nebun bradul nostru.

i-am pus si lumanari vii, cu flacara, sub ochii ingrijorati ai observatoruli francez.

e un cliseu, da, dar e superb bradul nostru. ca si cum ar fi fost facut pe comanda cu 2 varfuri asa, pentru doua cirese.

ah, bradul BENETTON

benetton pentru ca a fost cumparat de 2 romance salajence*** (explicatie in subsol), un polonez, un francez si un austriac. de la niste tigani. deci united colors.

aveam la indemana 100 lei, 3 ore, o masina albastra cu 4 locuri jumate, pe „a cherry”, si cei 3 straini. si pentru ca aveam mare nevoie de cel mai mare brad, am pornit cu toate lucrurile astea la cumparaturi.

comisia de cumparat bradul a calatorit cu masina mic burgheza pana la metrou, unde am parcat ca femeile, ca nu era loc. am ajuns la targul de brazi de la obor, unde nici macar another cherry nu mai fusese.

polonezul m-a intrebat care mi-e bugetul si ce ma astept sa capat de el. am explicat, dar nu m-am asteptat la mare lucru. totusi dupa 6 min a gasit cel mai frumos brad pe care l-a negociat la sange, Dumnezeu stie in ce limba, pana la adus la 100 lei.

s-a creat pe loc o fratie incredibila intre trupa mea pestrita si tigani, ne-am ras, ne-am distrat, am facut poze. mai aveam putin si-i chemam la masa cu noi. s-au strans toti ca la urs sa ne vada, si am plecat in urale de „sa mai veniti pe la noi”. mi-au trebuit niste straini sa ma imprieteneasca cu tiganii mei. hm

francezul si austriacul carau uriasul de brad benetton prin metrou. au impus lumea cu el, cracute au intrat la oameni in nas si urechi si ochi. dar lumea, desi cam posaca, a fost ingaduitoare cu ceata lui papuc, purtatoare de brad neverosimil de mare intr-un spatiu neverosimil de mic.

ajunsi la masina mica albastra, n-a fost chip sa intram cu totii in ea. austriacul, tot nemtii cu tehnica si logistica, a hotarat sa-l punem sus pe masina, nelegat, neavand portbagaj.

fiecare a primit o sarcina. eu, sa nu gandesc, ci doar as conduc ok, cat sa nu cada bradul benetton. „a cherry” sa gandeasca actiunea. austriacul si polonezul sa-l tina cu cate o mana scoasa pe geam. francezul sa faca managementul si controlul de calitate al operatiunii.

a fost misto. sunt aproape fericita. ne-am distrat ingrozitor. apoi am mancat paste.

si ma uit la cel mai special brad din lume. bradul benetton.

***eu sunt nascuta in salajean si „a cherry” in judetul salaj

cand spal vase

ah, mi s-a intamplat din nou!

cand spal vase, cel mai rau nu e ca spal vase. nu-nu. asta e ceva ce imi asum. mananc, deci spal.

dar nu pot deloc sa imi asum suvita subtire de apa care imi curge de la palma spre subrat, pe sub tricou.

treaba sta asa: mi se intampla de cate ori pun un vas siroind in stativul de scurs vase de deasupra chuivetei. el a fost montat mult prea sus de catre fostul meu sot, probabil ca sa-mi joaca o festa postcasnicie. parca il si vad cum isi rade in barba.

oricat de repede incerc sa pun vasul sus, suvita de apa care ajunge la subrat e mai rapida decat maine.

de fiecare data incerc sa-mi tin cumpatul. si de fiecare data ma enervez la fel de mult. la sfarsitul actiunii, mi se strepezesc dintii de neplacut ce ma simt.

stiti cum aveau contabilii manecutele alea protectoare? m-am gandit sa-mi confectionez si eu un opritor de suvita de apa pentru mana dreapta. o sa vorbesc cu inginer pentru partea tehnica. cred ca-mi trebuie un inginer de instalatii cu experienta.

sau mai bine sa-i scriu lui Mos Craciun? oare o sa i se para neserioasa cererea?

o amintire -cadou

azi ma duc prin lume sa iau cadouri. ei, pentru cine…. pentru oamenii din viatza mea care au intrat cumva, numai ei stiu cum, ca eu am un talent sa-i tin pe toti la usa. nu ma intrebati nici CE. ceva special, cred eu. ei vor crede probabil ca e ceva ales in fuga de pe un raft jumulit de multi altii inainte mea.

la urma urmei, fiecare priveste lucrurile de unde vrea. eu azi stau in coltul optimist si, pana la urma, cred ca aici am stat mereu. asta imi aminteste de cadoul care m-a impresionat cel mai tare. Un trifoi cu patru foi. atent presat si asezat intr-o cutie mica verde. intocmai ca si cel pe care Kevin i-a dat lui Wendy in filmul meu preferat pe atunci „The wonder years”.

Cand am vazut cutia am stiut in prima clipa ce e inauntru. am deschis-o si pentru o clipa m-am simtit speciala. deosebita. pentru ca l-am facut pe un om sa se gandeasca atat de intens la ce simt, vreau, imi doresc eu. am atins trifoiul cu mana si mi s-a parut atat de fragil incat am inchis imediat cutia la loc casa nu-l distrug. m-am uitat fermecata la omul ala care mi-a daruit o bucatzica mica de fericire si m-am vazut speciala si in ochii lui.

nu eram. nici pe departe. o vreme mai tarziu am aflat ca mai multi trifoi cu patru foi, intocmai ca al meu, au facut fericite mai multe fete din scoala. toate speciale. si ca acest Kevin al meu, era baiat de profa de bio. si a rascolit ierbarele in cautarea micilor plante pe care si acum le cred speciale.

Berlin is a bitch, and then u marry

unde sa incep? cu drumul ce mi s-a parut scump dar scurt. cu masa din avion care mi-a aminit de mancare din austria, cu stewardul extrem de dragutz dar cu o voce de femeie prea sensibila.

ajung in Berlin. cer noros, vant putin, noaptea abia incepe. cel la care stau- un nebun, movie star wana-be ma primeste cu toate bauturile adunate de la toti cei care i-au trecut prin casa. o casa plina si acum de multe natzii ale pamantului. scot si eu visinata de la mama si tzuica pe care a gasit-o „another cherry” la un targ. fireste, cad toti sub masa. eu beau o bautura verde smarald adusa tocmai din Islanda.

la miezul noptii dansez pe un ring in ritmurile anilor 60. nu chiar stilul meu, dar nu conteaza. se simte cumva ca vama veche, pentru ca in club adie un vant de vara. m-am oprit putin din scris sa ascult piesa unor tipi pe care i-am cunoscut acolo Amusement Parks on Fire – A Star Is Born, nu suna rau deloc.

zilele in Berlin sunt diferite unele de altele. orele sunt diferite. unele ma gasesc intr-o biserica veche care gazduieste acum expozitii. artisti de tot felul isi expun aici creatiile. pe cupola sunt proiectii ce danseaza pe muzica unui dj japonez. in altar se vinde bere pe care o beau tolanita pe paturi albe, amplasate in jurul barului, tot in altar.

la doi pasi de locul asta dau peste altul la fel de surprinzator. Tacheles. o cladire veche care sta sa cada, cu ferestrele smulse din zidurile mazgalite de graffity. inauntru e un miros greu, tzinut inchis de geamuri din perete in perete. expozitii de arta moderna care te fac sa inaintezi greu. iti vine sa te opresti in fatza fiecarui tablou. regula casei e simpla. daca gasesti usa deschisa poti intra in orice camera. noi intram in toate. pana sus in barul de pe terasa care se deschide spre oras.

mai tarziu sunt intr-un gay-bar imbracat in blana roz de la podea la candelabrele de cristal. e putin frustrant. e plin de clienti interesati unul de altul. eu si „another cherry” suntem printre putinele cirese de acolo si trebuie sa ne tzinem bine de cei cu care am venit. e o concuretza acerba pentru ei:)

intr-o alta zi ma plimb prin pietzele de Craciun. e plin de ele acum, dar noi suntem la Alexanderplatz. langa faimosul turn de televiziune. Arhitectural nu vezi nimic in Berlin. ma opresc totusi sub Poarta Brandenburg, pe unde au trecut candva Hitler si Napolen (nu de-odata:). sau in piatza in care nazistii au ars cartile. ma uit prin ferestruica decupata in asfat spre biblioteca fantomatica de sub pamant. ma cutremur. si ma gandec la muzeul evreilor la care urmeaza sa ajung.

nu am ajuns. am pierdut prea mult timp mangaind pesti la acvarium. si in jurul unei mese unde s-au strans trei trupe britanice de rock.

nu am ajuns in multe locuri. am vazut o farama din Berlin. tocmai de aia, am sa ma intorc sa musc o bucata mai mare.

unde am fost

poate va intrebati de ce am lipsit atata timp. poate nu. pentru cei care se intreaba, ei bine… nici nu stiu cum sa va spun asta… mi-am uitat contul de logare aici. desi il folosesc mereu pe acelasi pe toate site-urile. m-am chinuit mult sa-mi amintesc. am intrat in toate chestiile posibile ce mi se deschideau acilea, m-am chinuit mult va zic… pana in dimineatza asta. cand sub geamul meu, dar fix sub geamul meu de la etajul unu, canta un tarnacop. asta probabil m-a inspirat. mi-a amintit de niste vremuri cand imi dadea trezirea mereu o alta activitate muncitoreasca de santier.
oricum. problema ramane. nu-mi amintesc nici un numar de telefon. al nimanui. doar al meu care nu-mi foloseste la nimic ca nu prea ma sun.

berlin, have mercy on me

2 zile la berlin fac cat mai multe normale. ca-n bancurile cu fat frumos care crestea fara discernamant.

m-am dus cu inima mica, m-am intors cu mintea funda.

am stat la un american nebun, care se credea buricul berlinului si parca juca mereu intr-un film. avea haine si vorbe potrivite ca sa-si sustina rolul, iar noi eram also starring pe langa el. a fost fun.

nu stiu cum arata berlinezii. eu si a cherry am petrecut cu doi suedezi cu nume creative. johann care arata ca un elf, si johannsen, care era tamplar si construia case. apoi m-am distrat extraordinar cu o echimoasa superba si 7 staruri rock britanice.

de la o quebecoisa am invatat ca atunci cand vrei raspunsuri fundamentale pentru viata ta, pleci undeva. de la josh, uriasul din LA, ca raspunsurile le si capeti odata ce ai ales sa purcezi in calatorie.

ce am vazut acolo? berlinul e facut mai mult din oameni, nu din locuri de vizitat. asa ca mi se pare, dupa ce am prezentat suita de mai sus, ca am vazut tot ce trebuie.

orasul asta nu te lasa sa dormi in papuci. iti propune mereu ceva, iti da ghionturi cand vrei sa te odihnesti. iti sufla in ceafa.

acum am cearcane si ma resimt, dar simt ca trebuie sa ma intorc. sa incerc sa inteleg, dar si sa contribui cu ceva la nebunia generala.

berlin, pazeste-te ca vin. dar ai mila de mine.